Administratie

Proiecte de 4 milioane de euro, la Băbeni. Centură ocolitoare şi sprijin pentru 200 de familii sărace

Executivul local de la Băbeni şi Consiliul Judeţean Vâlcea lucrează împreună la o documentaţie care îi va permite primarului Bogdan Ştefan să atragă o finanţare nerambursabilă de un milion de euro, bani destinaţi sprijinirii familiilor defavorizate.

„Ne propunem ca, în acest an, să începem să rezolvăm mai multe probleme ce ordin social, dar şi pe parte de sănătate şi infrastructură rutieră. După finalizarea Centrului de permanenţă, vrem să aducem o ambulanţă de tip B şi, din ce informaţii am, mai avem de aşteptat foarte puţin. De asemenea, vom ajuta în jur de 200 de familii să-şi recondiţioneze locuinţele, inclusiv să şi le termoizoleze. Dorim să înfiinţăm şi 80 de mici firme, de tip start-up, care să înceapă să producă şi să creeze noi locuri de muncă pe plan local. Nu în ultimul rând, urmează să dezvoltăm un program de activităţi sportive, în care să implicăm cât mai mulţi copii şi adolescenţi. Vom organiza competiţii locale şi vom participa şi la evenimente din afară. Vom face şi excursii cu ei şi vom încerca să animăm cât mai mult viaţa oraşului Băbeni”, a anunţat social-democratul. Al doilea proiect pe care îl pregăteşte, estimat tot la un milion de euro, se referă la sănătate. „Dorim să avem în oraş aparatură medicală aşa cum se cade – RMN, ecograf, mamograf şi nu numai. Acest al doilea proiect va rezolva zona de dotare cu echipamente de ultimă generaţie a centrului medical, care va fi deservit de 5 medici”, a adăugat primarul Bogdan Ştefan. Referindu-se la un alt subiect care îi preocupă pe băbenari – starea infrastructurii rutiere, edilul ne-a precizat că a pregătit două proiecte majore, prin CNI şi PNRR, în valoare totală de 2 milioane de euro. „Cel prin CNI vizează modernizarea a 46 de străzi. Intenţionăm să facem şi un fel de centură ocolitoare a oraşului, dinspre hotarul cu Frânceşti până la Tătărani. Aceasta va avea o lungime de 7 kilometri şi sper să o începem anul acesta. Avem un proiect important şi pe PNRR (Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă), care cuprinde: o piaţă modernă, cu cele mai bune condiţii pentru producători, comercianţi şi cumpărători, pistă pentru biciclişti, trotuare şi înfrumuseţarea zonei centrale”, a mai transmis Bogdan Ştefan, primarul oraşului Băbeni.

Articole Similare

Back to top button