Administratie

Proiect, la Cîineni, pentru amenajarea unui spaţiu de recreere şi agrement în suprafaţă de 20.000 mp

Dacă în multe localităţi, tensiunile dintre obştile de moşneni şi primării sunt la ordinea zilei, la Cîineni, lucrurile stau total diferit. Acolo, cele două structuri conlucrează bine şi au şi obiective comune, în interesul localităţii. În acest sens, recent, Obştea Moşnenilor Câinenii Mici Argeş a decis să pună la dispoziţia primăriei, cu titlu gratuit, o suprafaţă de 20.000 mp în scopul iniţierii unui obiectiv de investiţii privind amenajarea unui spaţiu de recreere şi agrement. Acum, primarul Ion Nicolae va iniţia în Consiliul Local un proiect de hotărâre pentru aprobarea constituirii unui drept de superficie în favoarea comunei Cîineni asupra suprafeţei respective, în vederea realizării investiţiei dorită de întreaga comunitate din Cîineni. După parcurgerea procedurii legale din Consiliul Local, urmează adevărata luptă – promovarea proiectului privind amenajarea spaţiului de recreere şi agrement, în cadrul unui program cu finanţare din surse externe nerambursabile.

Articole Similare

Back to top button