Acasă Administratie Proiect de peste un milion de euro al primarului Ion Vasile, de...

Proiect de peste un milion de euro al primarului Ion Vasile, de la Pesceana, aprobat de CNI

436
0

Zilele trecute, Manuela Irina Pătrăşcoiu – directorul general al CNI şi Adrian Eduard Cefălan, şeful de la Investiţii, l-au informat pe primarul Ion Vasile, de la Pesceana, că s-a aprobat documentaţia tehnico economică la faza proiect tehnic şi detalii de execuţie pentru noul cămin cultural. Este vorba despre proiect estimat la peste un milion de euro, bani care trebuie să acopere atât construcţia, cât şi dotările. “Clădirea va fi una modernă, va fi realizată lângă primărie şi va avea două etaje. Va fi una dintre cele mai frumoase şi impunătoare clădiri din zonă şi suntem convinşi că le va fi de folos locuitorilor din Pesceana, în special copiilor cu talent artistic care au nevoie de un loc în care să exerseze şi de o rampă de lansare. Sigur, căminul cultural, după ce va fi gata, în maxim 2 ani sperăm noi, va găzdui evenimente importante pentru comunitate, inclusiv spectacole de teatru, de muzică şi dans, serbări, cu alte cuvinte… cam toate festivităţile comunei”, au transmis, încântaţi de această mare reuşită, primarul Ion Vasile şi vicele Georgian Fulgescu.