Administratie

Problemele din teritoriu, lăsate să apese tot mai greu pe umerii comunităţilor locale

Pentru foarte multe comunităţi din Vâlcea, anul acesta a fost o provocare din mai multe puncte de vedere. Efectele crizei provocată de pandemie au fost accentuate de cele determinate de războiul din Ucraina şi, de parcă n-ar fi fost suficient, 2022 a venit şi cu alte probleme, majoritatea de natură socială. Tot greul a atârnat şi continuă să apese pe umerii populaţiei şi ai administraţiilor publice locale, care, cu mai puţini bani, trebuie să rezolve mai multe probleme. Este şi cazul Primăriei Fârtăţeşti, unde o bună parte din resurse se foloseşte pentru sprijinirea persoanelor cu handicap grav. La nivel local, în 2022, sunt înregistrate peste 70 de persoane care se încadrează în această categorie şi primesc indemnizaţii. Şi numărul asistenţilor personali este unul destul de mare. În total, 65. Administraţia publică locală face faţă cu greu acestei situaţii şi spera să primească o mână de ajutor la rectificarea bugetară. Aceasta se lasă însă aşteptată şi există voci cum că primăriile nu vor primi mai nimic. Nicolae Voicescu este unul dintre primarii care au semnalat de nenumărate ori, în ultimul deceniu, faptul că Guvernul trebuie să-şi schimbe viteza dar şi atitudinea. Din punctul său de vedere, programele de investiţii pentru drumuri, reţele de apă, canalizare, gaze ş.a.m.d. nu mai trebuie ţinute la dospit, iar primăriile trebuie sprijinite să facă faţă provocărilor tot mai mari şi diverse cu care se confruntă.

Articole Similare

Back to top button