Administratie

Prin proiectele depuse în ultimii trei ani, Primăria Olăneşti speră să atragă peste 20 milioane euro de la UE

Noaje ClaudiuÎn ultimii trei ani, primarul Gheorghe Ciucă şi administratorul public Claudiu Noaje au întocmit 8 proiecte majore de investiţii, în valoare de peste 20 milioane euro.

Dintre acestea, două beneficiază de finanţare prin POR, AXA 5.2 şi se ridică la suma de 5,2 milioane euro. Obiectivele urmărite sunt reabilitarea a 23 de străzi, introducerea reţelelor de apă şi canalizare, realizarea de rigole şi amenajarea a trei intersecţii semaforizate. «Izvoarele de Aur» este un alt proiect cu fonduri europene şi vizează promovarea potenţialului turistic pe principalele canale media din ţară. Iar lista nu se opreşte aici. „În 2009, Primăria a început să construiască un bloc de locuinţe sociale, cu 32 de apartamente, care va fi dat în folosinţă anul acesta familiilor cu probleme financiare. Pe viitor, avem în vedere să mai realizăm alte 60 de locuinţe de acelaşi tip. Până la finele lui 2011, vom reabilita şi un podeţ în Olăneşti-Sat, care nu mai e practicabil şi pune în pericol viaţa cetăţenilor”, ne-a precizat Claudiu Noaje, administrator public la Primăria Olăneşti, prezentând un alt set de proiecte, cel puţin la fel de importante. Tânărul manager a adăugat că, în urmă cu doi ani, a fost realizată şi documentaţia pentru amenajarea unor piscine în aer liber. „Acesta vor fi construite în zona plajei de la 3 Bis şi presupun investiţii în valoare de 6 milioane euro. Probabil că, pentru acest obiectiv, lucrările vor începe în 2012. Pentru a atrage mai mulţi sportivi în cantonamente, Primăria Olăneşti va mai construi, cu fonduri de la Uniunea Europeană, două baze sportive, una în aer liber şi una acoperită. Prin MDRT, vom reabilita căminul de la Cheia, care este cel mai mare din judeţ. (…) În doar trei ani, împreună cu primarul şi consilierii locali, am întocmit proiecte a căror valoare depăşeşte 20 de milioane de euro şi care, în mod sigur, vor primi finanţare. Practic, până acum, toate documentaţiile tehnice ne-au fost aprobate, iar asta înseamnă că se lucrează în mod profesionist şi eficient”, a s-a arătat încrezător Claudiu Noaje. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button