Diverse

Primul studiu de biodiversitate pentru Parcul Național Cozia și demersuri pentru atingerea obiectivului de zero emisii nete

Comunicat de presă – În cadrul proiectului POPAS 2020, Nestlé România lansează primul studiu de biodiversitate pentru Parcul Național Cozia, concentrându-se pe arealele ecologizate cu un an în urmă, când peste 500 de voluntari Nestlé, administrația Parcului și membri ai comunității locale au colectat peste 40 de tone de deșeuri, trimise către reciclare sau valorificare. De asemenea, în cadrul aceluiași proiect are loc și o acțiune de plantare a 30.000 de puieți de salcâm, care vor neutraliza în total peste 200.000 de tone de dioxid de carbon până în 2050. Puieții, plantați pe o suprafață de 20 hectare, vor ajuta la extindera arealului de hrănire pentru albine, favorizarea polenizării speciilor autohtone, precum și remedierea vegetativă a solului în anumite zone din parc.

Lansat sub umbrela pilonului de sustenabilitate “Nestlé for a Waste Free world”, raportul de biodiversitate realizat de către o echipă de ingineri de mediu și ecologi condusă de Msc. Ing. Valentin Dragomir, Director General, Managerdemediu.ro, vine în completarea acțiunilor de ecologizare din anii trecuți. Acesta conține o prezentare a parcului, o secțiune dedicată amenințării reprezentate de deșeuri, măsurile de conservare a Parcului Național Cozia, dar mai ales modul în care au fost prezervate habitatele din parc în urma acțiunii de ecologizare desfășurate anul trecut.

”Vizăm prin aceste măsuri reducerea impactului de mediu în zonele protejate și zonele tampon din cadrul Parcului Național Cozia prin implementarea de acțiuni anuale de mediu, ecologizări și plantări de puieți în zonele care au suferit transformări de impact în anii anteriori”, a declarat Vali Dragomir, Director General Managerdemediu.ro.

Puieții de salcâm au fost aleși special atât pentru a răspunde necesităților solului din zonele vizate, care au nevoie de remediere vegetativă, dar și pentru sprijinirea activității melifere din zonă, apicultorii putându-și dezvolta afacerile cu circa 80 de familii de albine care vor produce pentru comunitatea locală peste 35 de tone de miere până în 2050.

“În cadrul Parcului Național Cozia se află o adevărată bogăție națională, unde putem găsi printre altele: 75 de specii de plante (unele dintre ele unicat în Europa), 20 de habitate naturale protejate, 122 de specii de nevertebrate, 14 specii de pești, 25 de specii de amfibieni și reptile, 35 de specii de mamifere și 164 de specii de păsări (dintre care 69 cu interes conservativ). În egală măsură, vedem identificate în raport deșeuri de la materiale plastice, ambalaje din plastic, hârtie, lemn etc. Toate acestea au un impact asupra florei, faunei, dar și apelor curgătoare”, spune Ing. Pavel Prundurel, Director Parcul Național Cozia.

Specialiști propun și o serie de măsuri de conservare, cum ar fi: instituirea unui sistem de evacuare a deșeurilor din parc și realizarea de coșuri de gunoi anti-urs, care să evite atragerea animalelor sălbatice și dependența lor de resturi menajere. Administrația Parcului Național Cozia a luat în considerare parteneriate cu autoritățile publice locale, proprietarii și administratorii de terenuri.

“În contextul în care schimbările climatice au un impact global major și reprezintă o amenințare care necesită acțiuni urgente, am început accelerarea demersurilor de sustenabilitate prin implementarea de proiecte menite să susțină angajamentul global de zero emisii nete până în 2050, tranziția la energie regenerabilă în proporție de 100%, dar și dezvoltarea de ambalaje alternative. Pentru a putea avea un impact zero asupra mediului în operațiunile noastre până în 2030, implementăm acțiuni de protejare a biodiversității și a resurselor naturale și implementăm campanii de conștientizare menite să aducă în prim plan necesitatea colaborării dintre companii, autorități și societate pentru ca mediul înconjurător să rămână un loc liber și curat”, spune Irina SIMINENCO, Corporate Affairs Manager Nestlé România.

Nestlé abordează problema deșeurilor de ambalaje în toate comunitățile în care operează peste tot în lume, și își bazează strategia de lucru pe trei piloni: dezvoltarea de noi ambalaje, modelarea unui viitor fără deșeuri și campanii de conștientizare. Compania derulează o serie de acțiunile de transformare a ambalajelor sale în ambalaje 100% reciclabile sau reutilizabile și de reducere a utilizării materialelor plastice noi cu o treime, până în 2025. De asemenea, cercetătorii de la Nestlé Institute of Packaging Sciences, primul institut de acest gen din industria alimentară, dezvoltă soluții inovatoare pentru ambalajele celor peste 2.000 de branduri Nestlé la nivel global.

Campaniile de sustenabilitate dezvoltate de Nestlé sunt adaptate nevoilor comunităților locale, de la proiecte pilot de reciclare pentru 100.000 de familii în Australia, la dezvoltarea unui program împreună cu Project Stop pentru comunitățile din Indonezia sau dezvoltarea de acțiuni de ecologizare în peste 66 de locații împreună cu 5.000 de angajați Nestlé cu ocazia World Oceans Day 2019.

Articole Similare

Back to top button