Administratie

Primarul Ştefan Marinescu vrea să asfalteze 2 kilometri din DJ 676 F, care leagă Roşiile de Grădiştea

Investiţiile realizate în infrastructura rutieră l-au făcut celebru pe Ştefan Marinescu, primarul din Roşiile sperând ca şi în 2011 să aloce bani pentru acest domeniu. În acest sens, liberalul şi-a propus să obţină fondurile necesare pentru a turna 2 kilometri de asfalt pe DJ 676 F, în satul Zgubea, acolo unde s-a produs anul trecut o gravă alunecare de teren, care a fost foarte aproape să izoleze gospodăriile din acea zonă de restul comunei. „Drumul respectiv face legătura cu comuna Grădiştea şi trebuie să fie modernizat cât mai urgent. Iarna, microbuzul n-a putut să ajungă la Zgubea ca să transporte elevii la şcoală, cu toate că am trimis în zonă şi utilajele pentru deszăpezire. Din păcate, drumul este puţin mai special, are multe pante, aşa că e şi foarte greu de administrat în perioada anotimpului rece sau atunci când plouă. În aceste condiţii, este evident că ar avea nevoie urgent de asfalt, de aceea, sper să găsim înţelegere la CJ, pentru a primi fondurile necesare”, a precizat Ştefan Marinescu. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button