Primarul Sorin Ghiţă, de la Vădeşti, a spart PNL-ul cu o frază
Cel mai fierbinte subiect al şedinţei din această săptămână a ADI APA Vâlcea a fost legat de modificarea hotărârii luată în ianuarie privind alegerea membrilor Comitetului Director.
Preşedintele Ion Cîlea a reamintit că Ion Bîzîc, primarul oraşului Băbeni, sfătuit „de unii care nu cunosc legea” şi crezând că ar putea intra în incompatibilitate, a renunţat la calitatea de membru al CD şi, de asemenea, a ieşit din asociaţie. Ulterior, Consiliul Local Băbeni l-a propus în locul său pe Bogdan Nicula, consilierul personal al edilului PNL.
Cîlea: pe mine, m-au reclamat prietenii din USL la ANI
„Pentru ca primarilor să nu le mai fie teamă că ar putea fi incompatibili, vreau să se ştie un lucru. Pe mine, m-au reclamat prietenii, probabil prietenii din alianţă, la Agenţia Naţională de Integritate (ANI), că – fiind preşedinte al acestei asociaţii, dar şi al Consiliului Judeţean Vâlcea – aş fi în incompatibilitate sau conflict de interese. S-au făcut verificări şi iată decizia, în care scrie că nu sunt în conflict de interese şi pot fi fără probleme preşedinte al CJV, ADI APA Vâlcea şi ADI Salubrizare. „Nu au fost identificate elemente de încălcare a legislaţiei privind regimul juridic al conflictelor de interese”, se mai arată în răspunsul dat de ANI. Eu, spre deosebire de alţii, citesc legea şi apoi vorbesc. Ei fac invers şi, din păcate, îi sperie şi pe unii primari, cum e cel de la Băbeni. Unii primari, de teamă, luni de zile n-au venit la şedinţe”, le-a transmis Cîlea primarilor, după care a propus alegerea unui alt membru, în locul lui Bîzîc, în Comitetul Director al ADI APA Vâlcea.
Mihai Mateescu, pus în dificultate de Nicula
„La ora actuală, în CD, a rămas un singur membru – domnul primar Sorin Ghiţă, de la Vlădeşti. Deci trebuie ales încă unul, această structură funcţionând cu doi membri”, a adăugat şeful CJV. Imediat după intervenţia liderului PSD, Sorin Ghiţă a venit cu soluţia: „În condiţiile în care această funcţie a fost câştigată prin vot de primarul din Băbeni, iar consiliul local al acestui oraş l-a propus în locul său pe Bogdan Nicula, consilierul personal al domnului Ion Bîzîc, eu zic să-l punem pe el, ca reprezentant al aceleiaşi comunităţi”. Propunerea primarului de la Vlădeşti n-a fost însă pe placul liberalilor, Ilie Fârtat, edilul şef de la Horezu, intervenind şi sugerând că PNL, formaţiune căreia i se cuvine una dintre cele două funcţii în Comitetul Director, îl susţine pe Mihai Mateescu, primarul staţiunii Băile Govora, în locul lui Ion Bîzîc. În această situaţie, liberalii se aşteptau ca Bogdan Nicula, consilierul primarului de la Băbeni, să nu candideze împotriva propunerii PNL. Totuşi, acesta nu a renunţat, iar în final, pe buletinele de vot, a fost trecut alături de Mihai Mateescu. După numărătoare, amândoi aveau câte 26 de voturi, ceea ce înseamnă că, până la următoarea şedinţă, unul dintre ei trebuie să renunţe în favoarea celuilalt sau vor avea loc noi alegeri.