Primarul Sergiu Bogdan a organizat a 6-a ediţie a Zilei Comunei Malaia
La finele săptămânii trecute, primarul Sergiu Bogdan i-a invitat pe locuitorii din Malaia la cea de-a şasea ediţie a Zilelor comunei. Tradiţionala manifestare cultural-artistică s-a desfăşurat sâmbătă şi duminică, iar evenimentul a fost organizat de Primăria şi Consiliul Local Malaia, în parteneriat cu Etno TV. Deschiderea oficială a avut loc pe 6 septembrie, la ora 12.00, şi a fost urmată de mai multe concerte de muzică populară. Astfel, pe scenă au urcat mai întâi solistele Ionela Petria şi Rodica Mitran, după care au susţinut recitaluri câţiva interpreţi din zona Ardealului: Maria Dan Păucean, Ilie Dură, Ionela Sterp şi Ion Chiş. Capul de afiş al primei zile a fost concertul extraordinar al îndrăgitului interpret de muzică populară Alin Pavelescu. Pe 7 septembrie, locuitorii din Malaia au fost chemaţi din nou să petreacă tot la ora prânzului, iar pentru trei ore au urmărit un super-spectacol folcloric organizat special de Etno TV. După-amiaza s-a încheiat cu recitalul lui Ciprian Roman, iar seara a mai avut loc un concert de muzic rock, al trupei Prometeu (care s-a înfiinţat la Brezoi, în urmă cu 20 de ani). În fine, la ora 22.00, locuitorii au putut viziona un frumos foc de artificii. „M-a bucurat extrem de mult că le-am putut oferi locuitorilor din comuna Malaia, şi nu numai, un bun prilej de a se destinde şi de a petrece alături de câţiva solişti îndrăgiţi de muzică populară. Mai ales după încercările extraordinare la care au fost supuşi la finele lunii iulie şi după spaima pe care am trăit-o toţi, când localitatea noastră a fost foarte aproape să fie măturată de ape. Nu pot decât să le urez tuturor celor care ne-au onorat cu prezenţa multă sănătate şi fericire şi să le spun că îi aştept cu drag şi la următoarea ediţie a Zilelor comunei Malaia, care va avea loc anul viitor”, ne-a declarat primarul Sergiu Bogdan. (N.C.)