Social

Primarul Mihai Blejan nu va transfera căminul de bătrâni de la Scundu la DGASPC

Se pare că autorităţile de la Scundu au luat o decizie în ceea ce priveşte căminul de bătrâni. Acesta nu va fi transferat la DGASPC întrucât, pe bună dreptate, primarul Mihai Blejan şi consilierii locali nu doresc să rişte să se aleagă praful de el. Hotărârea lor pare una pe deplin justificată, având în vedere eforturile făcute de-a lungul timpului pentru realizarea acestui aşezământ şi pentru asigurarea celor mai bune condiţii din judeţ. Pe de altă parte, reprezentanţilor comunităţii de la Scundu nu le este indiferentă soarta angajaţilor şi a beneficiarilor centrului rezidenţial pentru persoane vârstnice. În plus, ei consideră că, în comuna lor, există câteva obiective care formează imaginea localităţii, cum ar fi acest cămin de bătrâni sau mănăstirea, la care se lucrează de zor. „Am putea foarte uşor să dăm căminul, dar oare am face bine? Noi, personal, da, am scăpa de o grijă, însă nu cred că asta este ideea. Ideea este să fie bine pentru comunitate, pentru bătrâni şi angajaţi. Avem în jur de 33 de beneficiari şi vreo 14 salariaţi, care la rândul lor au familii şi depind de bun mers al activităţii căminului”, a explicat Mihai Blejan, primarul comunei Scundu.

Articole Similare

Back to top button