Administratie

Primarul Ion Stoican a iniţiat două proiecte pentru împăduriri cu salcâm

Primarul Constantin Banacu a iniţiat anul trecut, la Bărbăteşti, una dintre cele mai ample campanii de împădurire cu salcâm din ţară, peste 60 de mii de puieţi urmând a fi plantaţi în comuna sa, care are o suprafaţă de numai 4100 kilometri pătraţi. Ion Stoican, omologul său din Costeşti, va demara, în 2011, două proiecte similare, prin care intenţionează să planteze arbori în zonele Stog şi Pădurea Mare, ultima având o suprafaţă de 20 de hectare. „La Stog, am iniţiat o acţiune cu Ocolul Silvic din Romani, prin care un hectar de teren degradat va fi reîmpădurit. În plus, vom obţine în mod gratuit 2000 de puieţi de salcâm pentru a-i distribui proprietarilor care deţin suprafeţe în zonele afectate de alunecări. În total, zeci de mii de salcâmi vor fi plantaţi”, a precizat primarul Ion Stoican. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button