Primarul Ion Stănescu, apreciat pentru modul în care a organizat Ziua comunei Suteşti

Ion Stănescu, primarul din Suteşti, a vorbit recent despre un eveniment foarte imporatant, care a avut loc luna aceasta în comuna sa. Este vorba despre ziua localităţii şi împlinirea a 500 de ani de la atestarea documentară a comunei. Evenimentul a fost celebrat pe data de 12 octombrie şi a adunat la Suteşti peste 3500 de oameni. „Atât locuitorii comunei, cât şi cei din apropierea Suteşti-ului, au fost foarte mulţumiţi de modul în care am organizat festivităţile acestei sărbători. Cetăţenii, dar şi ceilalţi invitaţi ai mei, primari din zonă şi parlamentari, au spus că s-au simţit extraordinar la Suteşti. Toată lumea a comparat ziua comunei noastre cu cea a unui oraş. Am avut o scenă deosebită în aer liber şi am invitat cinci formaţii de muzică populară şi uşoară. Sunt foarte mulţumit că oamenii s-au simţit bine şi voi depune eforturi ca şi zilele viitoare ale comunei să se ridice la acelaşi nivel”, a declarat Ion Stănescu, primarul din Suteşti. (O.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button