Fără categorie
Primarul Ion Sandu a desfiinţat primele de victorie şi a introdus prima de obiectiv
În returul Ligii a IV-a, primarul comunei Perişani, Ion Sandu, nu va mai acorda echipei sale, Posada, prime pentru fiecare meci câştigat, aşa cum obişnuia până acum. În schimb, reprezentantul PNL a introdus prima de obiectiv.
Valoarea acesteia va fi stabilită zilele următoare, în urma unei discuţii cu ceilalţi sponsori ai echipei. „Nu mi se pare normal, ca fiind o echipă puternică, să dăm prime chiar şi când câştigăm cu ultimele clasate. Dacă vom câştiga campionatul, fiecare jucător va intra în posesia unei sume de bani consistente. Vreau să-i motivez în plus şi să-i fac să fie concentraţi până la capăt. Pe mine nu mă interesează titlul de vicecampioană. Doar locul I se premiază!”, a anunţat liberalul Ion Sandu. (L.C.)