Administratie

Primarul Florin Mărăcine a semnat contractul de finanţare pentru extinderea reţelelor de apă şi canalizare din Galicea. Lucrările încep în această vară

Primăria comunei Galicea continuă să îşi respecte angajamentele faţă de cetăţeni şi face un nou pas important în direcţia modernizării infrastructurii locale. Primarul Florin Mărăcine a semnat, zilele trecute, contractul de finanţare pentru un proiect esenţial, extinderea reţelei de apă şi canalizare în satele Gelepu şi Valea Râului, derulat prin Ministerul Dezvoltării, Programul Naţional de Investiţii ”Anghel Saligny”. Valoarea totală a investiţiei se ridică la aproximativ 198 de miliarde lei vechi, dintre care 48 de miliarde reprezintă co-finanţarea care va trebui asigurată din bugetul local, un efort major pentru o comună cu venituri modeste. „Nu ştiu ce vom face, dar trebuie să găsim o soluţie”, a declarat primarul. „Din păcate, această zonă a fost inclusă, pentru apă şi canalizare, într-un proiect european prin POIM, care a eşuat, fără ca cineva să îşi asume responsabilitatea. Ni s-a spus doar: descurcaţi-vă. Deşi această co-finanţare înseamnă practic blocarea bugetului local pe următorii ani, prioritatea zero rămâne asigurarea utilităţilor de bază pentru oameni”, a mai adăugat Florin Mărăcine. Autorităţile locale au reuşit deja să finalizeze licitaţia pentru lucrări, contractul fiind semnat cu clauză suspensivă, iar în vara acestui an urmează începerea efectivă a lucrărilor. Proiectul prevede nu doar extinderea reţelelor, ci şi realizarea branşamentelor pentru apă şi a racordurilor la canalizare, astfel încât fiecare gospodărie să beneficieze de acces direct la utilităţi. Primarul a subliniat că impozitele locale încasate anul trecut, spre exemplu, au fost de doar 7,8 miliarde lei vechi, iar bugetul este suplimentat parţial din rambursările de TVA. „Sperăm să găsim sprijin suplimentar, pentru că, fără un efort colectiv, comunităţile mici nu pot duce singure astfel de proiecte mari”, a mai spus întâiul gospodar din Galicea.

Articole Similare

Back to top button