Administratie

Primarul din Perişani continuă proiectele de promovare a turismului

* Ion Sandu vizează acum omologarea unui traseu turistic în „Ţara Loviştei”

În urmă cu câteva luni un grup de profesori, cercetători, arheologi şi istorici, după o serie de acţiuni avute în Ţara Loviştei, au certificat faptul că bătălia de la Posada, în care armata română în fruntea căreia s-a aflat Basarab I a nimicit oastea maghiară aflată sub conducerea lui Carol Robert de Anjou, s-a dat pe meleaguri vâlcene, la Perişani. Verdictul dat de cercetători l-a determinat pe primarul din localitate, Ion Sandu, să se gândească serios la numeroase proiecte menite a transforma Perişani-ului într-un punct turistic important pe harta ţării. De aici şi până la amenajarea unei pârtii de schi în „Ţara Loviştei” n-a mai fost decât un pas. Primarul Sandu a surprins pe toată lumea când, înaintea sărbătorilor, a anunţat că la Perişani se va putea schia în această iarnă. Iar visul a devenit realitate. Comuna Perişani are în prezent o pârtie de schi funcţională, dotată şi cu un sistem de teleschi. Ion Sandu nu se opreşte, însă, aici! Vrea să exploateze la maxim toate resursele de care dispune comuna Perişani. Deocamdată are în plan promovarea unui proiect care prevede marcarea şi definirea unor trasee turistice în zonă. Unul dintre acestea va avea ca punct de plecare zona pârtiei de schi şi se va îndrepta spre creasta munţilor, spre Poiana Lungă, cu refugiu în muntele Coarneşu. Se doreşte apoi continuarea traseului spre păşunea alpină, pe la „Faţa Sfântului Ilie”, până în Scara Negoiu. „Va fi singurul traseu omologat din sudul masivului Făgăraş”, ne asigură Ion Sandu. Liberalul ne-a mai informat şi că acest traseu turistic va fi stabilit pe drumul de refugiu, strategic folosit de armata română, în primul război mondial. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button