Primarul din Mălaia cere Consiliului Judeţean să reabiliteze în regim de urgenţă DJ 701 D (Ciunget)
Primarul Sergiu Bogdan, din Mălaia, a ţinut să tragă un semnal de alarmă către CJV, pentru a reclama starea jalnică în care se află DJ 701 D. Tronsonul a fost grav afectat de inundaţii în vara anului 2014, dar nici până în prezent nu a fost reabilitat. „Din 2014 şi până acum, DJ 701 D, de la Gura Latoriţei, la Ciunget, a fost lăsat de izbelişte! Drumul până la Ciunget are 6 km lungime, iar carosabilul e rupt în cinci locuri. Acum un an, s-a făcut o aşa-zisă reabilitare de către CJV, s-au umplut nişte gropi cu pietriş, dar în rest nimic. Abia se mai circulă pe acel tronson! DJ 701 D face legătura cu DN 7A Ciunget – Petrimanu şi asigură accesul către uzina hidroelectrică din zonă. Centrala e cea mai mare din judeţ de pe râurile interioare şi e un obiectiv economic important, care aduce bani primăriei, dar la cum s-au mişcat lucrurile în ultima perioadă se pare că nimănui de la CJV nu i-a păsat de acest lucru”, a răbufnit primarul din Mălaia.
Alesul PSD a afirmat că şi locuitorii din Ciunget au avut de suferit din cauza faptului că DJ 701 D este praf. „În Ciunget trăiesc peste 500 de oameni, iar toţi au resimţit din plin dezinteresul Consiliului Judeţean. De suferit au avut şi salariaţii uzinei, care fac naveta de la Malaia sau Voineasa. Dacă vor fi din nou inundaţii, toţi aceşti oameni vor rămâne izolaţi, deoarece plombele cu pietriş vor fi spulberate de ape. E jalnic că un drum judeţean de o asemenea importanţă nu este tratat cu maximă atenţie de CJV. Oare când va deveni şi DJ 701 D o prioritate pentru Consiliul Judeţean şi vor fi alocaţi bani pentru a fi modernizat în regim de urgenţă?”, a întrebat Sergiu Bogdan. (N.C.)