Ancheta

Primarul din Călimăneşti – indemnizaţie lunară de 14.300 de lei, performanţe aproape zero!

Veşti interesante pentru locuitorii din Călimăneşti! De ceva vreme, indemnizaţia lunară brută a primarului Florinel Constantinescu a crescut la 14.300 de lei. În mod normal, acest lucru ar trebui să-l motiveze să gestioneze cu mai mult simţ de răspundere resursele localităţii, dar deocamdată acest lucru nu se întâmplă. Cel puţin asta este părerea noastră după ce am aflat ce tunuri s-au dat la Călimăneşti în ultimii trei ani şi pe care, evident, le vom prezenta în săptămânile următoare. Unul dintre acestea s-a pus în scenă la Centrul de Convenţii şi Expoziţii Nord Oltenia, unde, după cum probabil a auzit toată lumea, s-au făcut angajări pe criterii politice şi a fost un adevărat dezmăţ pe bani publici. În 2017, această societate a avut venituri de 48.884 lei şi cheltuieli de 159.036 lei. Anul trecut, veniturile au fost de 211.613 lei, iar cheltuielile au urcat la 352.780 lei. După foarte mulţi ani în care Centrul de Expoziţii de la Călimăneşti a fost o gaură neagră, atât pentru bugetul local, cât şi pentru cel al Consiliului Judeţean, se pare că primarul Florinel Constantinescu s-a trezit brusc şi vrea să dizolve societatea. După finalizarea acestei proceduri, CL va stabili ce va face cu bunurile centrului. (va urma)


Articole Similare

One Comment

  1. Prima audienta la dl. Florine: Da, este ceva putred aici.
    A doua audienta la dl. Florinel: Sa vedem…
    A treia si urmatoarele la acelasi domn: bai eu nu am timp sa te ascult…
    …pe bune, exact asta mi-a spus… si chestia cea mai misto este ca aia care erau de fata erau doar de fata… daca ma intelegeti… crestini nu gluma…

Lasă un răspuns

Back to top button