Primarul Daniel Paraschiv introduce reţeaua de alimentare cu apă în Frânceşti
La Frânceşti, se introduce în această perioadă reţeaua de alimentare cu apă în şapte dintre cele nouă sate ale comunei. Practic, doar Mănăileşti şi Genuneni nu sunt incluse în proiect. Potrivit primarului Daniel Paraschiv, investiţia este finanţată pe OG 28 şi are o valoare de 65 de miliarde de lei vechi. „La Frânceşti, e vorba practic de înfiinţarea reţelei de alimentare cu apă, deoarece, până în prezent, locuitorii nu au mai beneficiat de această utilitate. Termenul de finalizare al investiţiei este sfârşitul anului 2017. Până la venirea iernii, sper să fie apă pe conductă până la sediul primăriei, dar nu va fi vorba şi de racordarea gospodăriilor. Asta înseamnă că vor fi introduşi în total câte 7 kilometri de conductă pe ambele părţi ale DJ 646B.
Până la sfârşitul acestui an, ne-am propus să introducem aproape 70 la sută din conductă, în cele şapte sate prinse în proiect. Branşările vor începe în 2017, deoarece interesul nostru este acela de a avea mai întâi apă pe conductă. În prima fază, vor fi racordate la reţea şcolile şi grădiniţele care se află pe traseu, adică pe DJ 646 B”, a declarat Daniel Paraschiv. În continuare, alesul PNL a dezvăluit că localitatea Frânceşti a fost inclusă de ADI Apa Vâlcea, în masterplanul judeţean de introducere a reţelelor de alimentare cu apă şi canalizare. „Am discutat cu reprezentanţii ADI Apa Vâlcea şi mi s-a transmis că lucrările din cadrul mega-proiectului vor demara anul viitor. La Frânceşti, nu avem deloc reţea de canalizare, aceasta urmând a se realiza pe aceeaşi lungime ca şi sistemul de apă. În condiţiile în care noi introducem deja conducta de apă în şapte sate, prin OG 28, valoarea investiţiei pe care ADI Apa Vâlcea o va realiza la Frânceşti s-a redus puţin. Mai ales că apa va mai fi introdusă separat doar în Mănăileşti şi Genuneni. De sistemele de apă şi canal vor beneficia, în anii următori, toţi cei 5600 locuitori din Frânceşti”, a încheiat Paraschiv. (N.C.)