Primarul Constantin Daniel Tudor, de la Şuşani, a semnat un nou contract de finanţare, de peste 800.000 de euro!

Într-un context dinamic al vieţii administrative locale, primarul Constantin Daniel Tudor aduce în prim-plan iniţiative importante ce reflectă direcţia de dezvoltare şi spiritul democratic pe care le promovează în comuna Şuşani: dialogul direct cu cetăţenii, implicarea activă în viaţa politică şi atragerea de fonduri pentru proiecte esenţiale de infrastructură. Într-un demers simbolic, dar profund semnificativ, Primăria invită locuitorii să participe la alegerea stemei oficiale a comunei.
”Primăria comunei Şuşani vă invită să vă spuneţi părerea! Lucrăm la realizarea STEMEI oficiale a comunei Şuşani, un simbol care să ne reprezinte cu mândrie identitatea, istoria şi valorile. Am pregătit 3 variante de stemă, iar alegerea finală vrem să o facem împreună cu dumneavoastră. Dacă aveţi o altă propunere, o puteţi trimite şi ea va fi luată în considerare, cu condiţia să respecte prevederile legale. Aşteptăm opiniile dumneavoastră prin: comentarii la postarea pe care am făcut-o pe reţelele de socializare, în mesaj privat sau sau pe e-mail la: primariasusani@yahoo.com. Implică-te! Vocea ta contează!”, a transmis primarul Constantin Daniel Tudor, sărbătorit miercuri, 21 mai, cu ocazia onomasticii.
În acelaşi timp, edilul şi-a exprimat deschis poziţia faţă de recentele alegeri şi a reafirmat angajamentul său necondiţionat faţă de cetăţeni, indiferent de rezultat. ”Eu, ca primar al comunei Şuşani, cât şi familia mea, am votat cu Nicuşor Dan, un om în care am încredere, cu principii şi viziune. Vreau să vă mulţumesc tuturor pentru participarea la vot. Chiar dacă nu am câştigat aceste alegeri, sunt cu fruntea sus, cu sufletul împăcat şi cu recunoştinţă pentru toţi cei care au fost alături de mine. Voi servi comuna cu dragoste şi respect, iar Şuşani va rămâne mereu în inima mea”, a precizat primarul, referitor la alegerile prezidenţiale de duminică, 18 mai.
Altfel, pe linia dezvoltării durabile, administraţia locală marchează un nou succes prin semnarea unui contract de peste 3,8 milioane de lei pentru realizarea unui sistem integrat de colectare şi valorificare a gunoiului de grajd, proiect finanţat prin PNRR.
”Primăria Comunei Şuşani anunţă semnarea Contractului de finanţare pentru implementarea proiectului: «Realizare sistem integrat de colectare şi valorificare a gunoiului de grajd în comuna Şuşani, judeţul Vâlcea», în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) – Componenta C3: Managementul Deşeurilor, Investiţia I2: Infrastructura pentru managementul gunoiului de grajd şi al altor deşeuri agricole compostabile. Valoarea totală a finanţării nerambursabile este de 3.829.070,61 lei (echivalentul a 771.399,05 euro), la care se adaugă TVA aferent cheltuielilor eligibile. Acest proiect reprezintă un pas important pentru modernizarea infrastructurii agricole şi protejarea mediului în comuna noastră, contribuind la o dezvoltare durabilă şi la creşterea calităţii vieţii cetăţenilor”, a anunţat întâiul gospodar din Şuşani, după semnare contractului. Prin aceste acţiuni, primarul Constantin Daniel Tudor consolidează ideea unei administraţii deschise, curajoase şi orientate către viitor, în care vocea comunităţii şi investiţiile trainice merg mână în mână.