Primarul comunei Perişani, Ion Sandu: „Am făcut sacrificii mari pentru a avea o echipă de top. Trebuie să ne îndeplinim obiectivul”
Recent, primarul comunei Perişani, liberalul Ion Sandu, a reuşit să îmbunătăţească lotul echipei sale, Posada, care, în urmă cu un an şi jumătate câştiga atât campionatul în Liga a IV-a cât şi faza judeţeană a Cupei României. Acesta a precizat că, împreună cu colegii săi din administraţia publică locală, a făcut sacrificii mari ca Posada Perişani să aibă parte de toate condiţiile necesare pentru o promovare istorică în Liga a III-a. De asemenea, reprezentantul PNL le asigură jucătorilor salarii frumoase, cantonament de iarnă, prime pentru îndeplinirea obiectivului, precum şi un cadru propice performanţei. „Faţă de anul trecut, comuna Perişani a primit de la Guvern un buget mai mic pentru cheltuielile de administraţie. Chiar şi aşa, am găsit resursele necesare pentru a asigura echipei toate condiţiile de care are nevoie. Îmi doresc din tot sufletul să fim, din nou, numărul 1 pe judeţ şi să ajungem în Liga a III-a”, a spus Ion Sandu. (L.C.)