Primarul Alexandru Dediu a recuperat sediul PC Vâlcea
Alexandru Dediu, primarul comunei Păuşeşti Măglaşi, a anunţat că, graţie sprijinului oferit de ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a reuşit să recupereze sediul PC Vâlcea, situat pe strada Carol I. Acesta a fost pierdut de fosta conducere a organizaţiei judeţene a partidului, reprezentantă de Ionel Giuran şi Nicu Gheorghe, din cauza unor datorii uriaşe la plata chiriei. Cu acest prilej, Dediu a dorit să mulţumească preşedintelui PSD Vâlcea, Ion Cîlea, pentru faptul că a acceptat să redea conservatorilor vechiul spaţiu de lucru. „Domnul preşedinte Ion Cîlea a dat dovadă de multă înţelegere, într-un moment de cumpănă al Partidului Conservator. În calitate de preşedinte interimar, mi-am propus să restabilesc ordinea în cadrul organizaţiei judeţene şi să am relaţii cât mai bune cu toţi factorii politici din Vâlcea. Până la urmă, cheia succesului o reprezintă buna colaborare”, a subliniat preşedintele interimar al PC Vâlcea. (L.C.)
Felicitari d-le Dediu! Sunt sigur ca sub conducerea dvs, PC isi va recapata prestanta la Valcea! Sper sa nu mai auzim de cei doi (Nicu Gh. si Giuran) care ne-au facut de ras atata timp. Era si cazul sa revim la un drum bun, fara minciuni si… multe, multe altele.