Primăriile vâlcene, datoare vândute la judecători şi jurişti

• Mihai Ionescu (Cernişoara) consideră că Guvernul ar trebui să ajute cu fonduri autorităţile locale

Ca mai toate localităţile din ţară, comuna Cernişoara ar fi trebuit să suporte din bugetul propriu cheltuielile legate de organizarea alegerilor din 10 iunie. Dar, pentru că nu a avut banii necesari, a rămas datoare la membrii BEL.

În cazul localităţii Cernişoara, costul organizării alegerilor s-a ridicat la peste 800 milioane lei vechi, bani pe care primăria nu i-a avut. În aceste condiţii, comunitatea condusă de Mihai Ionescu a rămas datoare vândută la membrii biroului electoral local, constituit din judecători şi jurişti. „Eu nu sunt Iosefini să scot aceşti bani din pălărie, dar pe de altă parte mi-e ruşine de aceşti oameni, care trebuiau remuneraţi pentru munca prestată. Părerea mea este că Guvernul ar trebui să ne ajute să achităm aceste sume, mai ales că autorităţile centrale au stabilit sumele foarte mari pe care trebuie să le primească membrii BEL. Ştiţi bine că sunt localităţi care au un buget de 2-3 miliarde de lei vechi. De unde să plătească aceste comunităţi echivalentul unei treimi din bugetul lor?”, a întrebat, retoric, primarul Mihai Ionescu. „Noi am avut puţine secţii – 5, dar asta înseamnă, totuşi, aproape 60 de persoane, cărora le datorăm bani. Fiecare trebuie să primească câteva zeci de milioane de lei vechi… se adună. Mie, aceste sume, îmi par foarte mari, dar nu comentez… N-am comentat nici atunci când a trebuit să aduc cafeaua sau alte lucruri de acasă”, a mai spus Ionescu.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button