Primăria Stoeneşti a achitat la zi indemnizaţiile cuvenite persoanelor cu handicap şi însoţitorilor acestora
Spre deosebire de anul trecut, în 2013, Primăria Stoeneşti a reuşit să achite la zi drepturile cuvenite persoanelor cu handicap şi însoţitorilor acestora. Primarul Gheorghe Dumbravă a precizat că suma de care Primăria Stoeneşti a avut nevoie pentru a plăti restanţele a fost de 1,35 de miliarde lei vechi. „În decembrie, am reuşit să achităm drepturile pe patru luni, din august şi până în noiembrie, inclusiv. Practic, a mai rămas de plată doar luna decembrie, care se va achita la începutul anului 2014, aşa cum prevedea legea. Sunt mulţumit că, de sărbători, şi aceşti oamenii nevoiaşi vor avea ce pune pe masă. E un lucru bun, pe care, din păcate, nu l-am putut asigura şi anul trecut. Primăria Stoeneşti a fost singura din judeţ care a avut două luni restante la finele lui 2012. Între timp, am reuşit să recuperăm şi datoria veche şi să venim la zi cu plăţile, iar pentru asta vreau să mulţumesc conducerii CJV. E adevărat însă că nu am fi putut să rezolvăm toate problemele dacă nu am fi mai contribuit şi noi cu fonduri din bugetul local”, a subliniat primarul din Stoeneşti. (N.C.)