Administratie

Primăria Perişani, veşti importante pentru beneficiarii de subvenţii APIA

Ion Sandu le-a transmis beneficiarilor de subvenţii APIA că sunt aşteptaţi marţi şi miercuri la Primăria Perişani, după ora 10.00, pentru a semna cererile şi declaraţiile pe propria răspundere, necesare dosarului de plată.

“Această acţiune s-a stabilit în baza unui protocol de colaborare între cele două instituţii – primărie şi Centrul zonal APIA – ca oamenii să nu se mai deplaseze până la Brezoi. Beneficiarii trebuie să participe personal sau pot desemna reprezentanţi împuterniciţi legal. Acţiunea se va derula în sala Căminului cultural din centrul civic al localităţii. Fiecare persoană are obligaţia de a respecta toate măsurile de prevenire îmbolnăvirii cu Covid 19 prin purtarea măştii, acceptarea testării temperaturii corporale, păstrarea distanţei sociale, dezinfectarea mâinilor cu soluţia aflată la intrarea în sală”, a anunţat Ion Sandu, primarul comunei Perişani.

Articole Similare

Back to top button