Social

Preşedintele judeţului Vâlcea vrea asistenţă medicală la standarde europene la maternitate

• Deocamdată, însă, viaţa bate filmul, iar gândacii îi mănâncă pe pacienţi

Preşedintele Consiliului Județean Vâlcea intenţionează să consolideze și să reabiliteze termic clădirea în care îşi desfăşoară activitatea Maternitatea. Pentru asta, Costi Rădulescu îşi propune să acceseze fonduri europene nerambursabile, prin POR 2014-2020, Axa prioritară 3. Social-democratul spune că se lucrează deja la documentaţia în acest sens, suma pe care vrea să o atragă fiind de până la 25 milioane de euro. Şeful CJV are în vedere „îmbunătățirea izolației termice, anveloparea clădirii, șarpantele și învelitoarea, inclusiv măsuri de consolidare a imobilului, introducerea, reabilitarea și modernizarea instalațiilor de încălzire, a sistemelor de ventilare și climatizare, utilizarea surselor regenerabile de energie, repararea lifturilor şi refacerea spațiilor verzi din jurul spitalului”. Costi Rădulescu a mai precizat că, în următoarele două săptămâni, va fi scoasă la licitaţie tema de proiectare pentru acest obiectiv, iar „modernizarea este prioritară”, preşedintele judeţului propunându-şi „să le ofere vâlcenilor asistenţă medicală de calitate, în spaţii amenajate şi dotate după standarde europene”.

 

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button