Diverse

Preşedintele Asociaţiei Judeţene de Handbal Vâlcea a murit

Dramă în handbalul vâlcean! Marţi după-amiază, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Handbal, Doru Stamatoiu, s-a stins din viaţă în urma unui accident rutier petrecut pe raza comunei Budeşţi. În jurul orei 16.00, maşina în care acesta se afla, un autoturism marca Dacia Logan, a intrat pe contrasens şi s-a izbit frontal de un tir. Se presupune căDoru Stamatoiu ar fi suferit un infarct şi astfel a pierdut controlul volanului. În urma autopsiei se vor stabili cauzele exacte ale decesului. Doru Stamatoiu avea doi copii. Unul, doctor, stabilit în Germania, iar celălalt, Alin, arbitru de handbal de Liga Naţională. Stamatoiu a preluat funcţia de preşedinte al AJH la începutul acestui an, succedându-l pe Toma Pleşa. În ultimii 11 ani, acesta a fost observator federal. Ultimul meci în care s-a aflat în postura de observator a avut loc luni, 1 mai. Doru Stamatoiu a asistat la ultima partidă din sezonul 2016-2017 al Ligii Naţionale de Handbal Feminin, dintre Măgura Cisnădie şi Dunărea Brăila, întâlnire terminată la egalitate, scor 27-27. Acesta a supervizat prestaţia cuplului de arbitri clujeni, format din G. Badiu şi A. Barbu. Cu o zi mai devreme, duminică, pe 30 aprilie, Stamatoiu a fost şi în tribunele Sălii „Traian”, la meciul dintre HCM Rm. Vâlcea şi SCM Craiova. Au fost ultimele prezenţe pe terenul de handbal. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button