Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.

Preşedintele AJSPT Constantin Vlaşcu va premia câştigătorii Cupei „Flamura Diculeşti”

În această perioadă, Constantin Vlaşcu – preşedintele Asociaţiei Judeţene Sportul Pentru Toţi Vâlcea, pregăteşte o nouă competiţie pentru copii. Pe data de 25 octombrie, şeful AJSPT va organiza alături de reprezentanţii Primăriei comunei Diculeşti şi profesorii de la Şcoala Diculeşti o serie de întreceri destinate celor mici. Printre acestea, se vor număra concursuri de aruncare a mingii de oină, cros, sărituri în lungime de pe loc, dar şi meciuri de fotbal şi handbal. La acest eveniment sportiv, numit Cupa „Flamura Diculeşti”, au fost invitaţi elevi de la şcolile din localităţile situate în apropierea comunei Diculeşti. Aşa cum a obişnuit la toate competiţiile în care s-a implicat, şi de această, preşedintele AJSPT Constantin Vlaşcu le va oferi copiilor o mulţime de premii. În funcţie de locurile pe care le vor ocupa în clasamentele finale, tinerii participanţi vor fi răsplătiţi cu plachete, medalii şi diplome.
„Unul dintre principalele obiective ale AJSPT este acela de a îi motiva pe copii să facă mişcare. De aceea, ne bucurăm de fiecare dată când avem posibilitatea de a ne implica în organizarea competiţiilor de acest gen”, a declarat Constantin Vlaşcu, preşedintele AJSPT Vâlcea. (O.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button