Baschet

Pregătiţi pentru derby-ul cu Braşov! ”Lupii negri”, din nou victorioşi în Liga I

În sezonul regular al Ligii I de baschet masculin, CS Vâlcea 1924 a suferit trei înfrângeri. Două oarecum aşteptate, în faţa celei mai puternice formaţii din campionat, Corona Braşov, iar cealaltă, la Sibiu, după o deplasare în ziua partidei, cu peripeţii, multe ore de blocaj în trafic. Acum, în grupa valorică 1-8, ”lupii negri” şi-au luat revanşa în faţa ardelenilor de la BC CSU Sibiu 2. Vineri, 3 martie, în sala de la Sanitar, elevii lui Hristu Şapera au câştigat confruntarea cu scorul de 90-70. A fost a cincea victorie din faza a doua şi ultimul ”antrenament” mai susţinut înaintea derby-ului cu principala favorită la promovarea în Liga Naţională, Corona Braşov. Cele mai multe puncte le-a adus Ajaypal Singh (28). Au mai contribuit la succes: Nicolae Ciucă (19 puncte), Lamar Hamrick (18), Anton Rotaru (16), Sebi Ciobu (3), Norbert Kelemen (3), Alexandru Rotar (2) şi Eduard Rădău (1). Vâlcenii s-au desprins în acest joc încă din primul sfert pe care l-au încheiat cu un avans de 9 puncte (scor 25-16). Următoarele două au fost de asemenea pe plus pentru Vâlcea: 25-18 şi 27-19. Meciul era deja încheiat, astfel că în ultima parte a fost rulat tot lotul. Sibienii au mai recuperat din dezavantaj (13-17). Scorul general a fost 90-70 pentru ”haita” de la poalele Capelei. Derby-ul Ligii I de baschet, dintre Braşov şi Vâlcea, primele două clasate din grupa 1-8, va avea loc la poalele Tâmpei sâmbătă, 11 martie, de la ora 13.00, urmând a fi transmis live de FRB TV.

Articole Similare

Back to top button