Pregătiri intense pentru Vâlcea Forest RUN & MTB 2024

Au început înscrierile pentru Vâlcea Forest RUN & MTB 2024, competiţie sportivă organizată de Fundaţia Comunitară, alături de Clubul Copiilor Aktivi, Clubul EcoSport, Primăria Rm. Vâlcea, Primăria Bujoreni, Primăria Vlădeşti, Muzeul Judeţean “Aurelian Sacerdoţeanu”, Salavamont, Crucea Roşie, Romsilva şi o serie de sponsori locali. Prima cursă va avea loc pe data de 5 octombrie. Este vorba despre un traseu de alergare şi cursa copiilor. A doua zi, sunt programate traseele de MTB.
Vâlcea Forest Run – ediţia 7 revine ca prilej de conectare – au anunţat organizatorii competiţiei. “Vom putea din nou alerga, pedala şi vom putea pune, umăr-la-umăr, la propriu şi la figurat, să susținem prin mişcare ȋn natură, proiecte benefice pentru comunitatea locală. Anul acesta, probele vor fi: mers – individual şi familie, alergare – 5 km, alergare – 10 km, alergare – 21 km (semi-maraton), bicicletă – MTB 21 km, bicicletă – MTB 40 km, bicicletă – E-MTB, cursa KIDS – orientare & family şi #sportacasă. “Știm foarte bine cât de importantă este natura în viața unui împătimit al sporturilor și că nimic nu se compară cu un traseu de alergare sau de bicicletă în pădure, cu noroiul de pe bocanci și aerul proaspăt care ne întărește plămânii. De aceea, lucrăm împreună cu partenerii și autoritățile pentru ca evenimentul de anul acesta să fie unul memorabil!”, au detaliat organizatorii evenimentului sportiv.