Politica

Prefectul Petre Ungureanu are o problemă cu „şoarecii” din Consiliul Judeţean

ungureanu cu ochelariPrefectul Petre Ungureanu l-a criticat extrem de dur pe Ion Cîlea din cauza numărului mare de angajaţi de la CJV. Reprezentantul Guvernului a precizat că, în Consiliul Judeţean Vâlcea, sunt aproximativ 500 de salariaţi, iar mulţi dintre ei au fost aduşi pe pile în sistem. „Cei mai mulţi sunt angajaţi pe cumetrii şi se înmulţesc ca şoarecii. Cel mai rău lucru pentru un om e să-şi piardă locul de muncă, dar pe de altă parte nu e normal să chinui o ţară întreagă. Eu pun în balanţă cei 1.000 de oameni de la USG, care muncesc şi produc ceva, cu cei 500 de salariaţi care lucrează la CJV sau care, mă rog, se fac că lucrează. După părerea mea, un om, dacă munceşte, trebuie plătit, însă dacă trage mâţa de coadă, altfel se pune problema. În Vâlcea, există zeci de mii de oameni, consilieri, secretare, şefe de cabinet. În primării, sunt primari, viceprimari, consilieri personali ai primarilor, câte 14-15 angajaţi şi, totuşi, nu te poţi duce la ei în control pentru că n-are cine să facă hărţile. Mă duc şi le fac eu evidenţa la fond funciar”, a acuzat Petre Ungureanu, în cadrul emisiunii „Agenţia de presă”, găzduită de TV Etalon.

Articole Similare

2 Comments

  1. Domnule Prefect, iarà o dai in barà. Cum poti compara tu salariatii de la Consiliul judetean si primàrii, cà sunt prea multi. Asi dori sà te inreb ce produc cei 70 de salariati de laprefecturà care stau toatà ziua beau cafea, stau la birfà si centralizeazà cecace prippmesc de la comuni. Gindindu-mà la functia ce o detii si la studiile ce le ai mà asteptam la un vocabular mai bogat. Cum compari tu rozàtoarele cu oameni, s-au asa ai invàtat tu.

  2. Papa lapte asta ar fi mai bine sa invete sa citeasca si apoi sa se gandeasca la ce vomita pe gura aia a lui spurcata….Cati angajati sunt ba in Prefectura?…cati in CJ? Ai citit l;egea data de voi de PDL/isti cati trebuie sa fie?…Pleci tu si de la prefctura cat de curand…sa vez scuipati pe strada pe unde treci!

Lasă un răspuns

Back to top button