Social

Prăbuşirea demografică îl îngrijorează pe primarul de la Cîineni

• în câţiva ani, populaţia din comuna sa a scăzut de la 3200 de persoane la 2500

De câţiva ani, Ion Nicolae, primarul de la Câineni, a început să fie foarte atent la demografia din localitatea sa şi încearcă să ia măsuri pentru ca cifrele să nu o ia brusc în jos. A fost primul edil din judeţ care a luat tablete pentru toţi cei peste 230 de elevi din comuna sa şi se străduieşte să creeze condiţii cât mai bune în şcolile şi grădiniţele din Cîineni. În acest sens, recent, a avut câteva noi proiecte de modernizare a unităţilor de învăţământ, de amenajare a unor părculeţe şi, în continuare, caută soluţii pentru a le face celor mici viaţa cât mai frumoasă.


„Numărul de copii este constant şi asta mă bucură. În schimb, de când sunt primar, premiez cuplurile care au 50 de ani de căsnicie neîntreruptă. În primul an, am avut 27, apoi 23, 22 şi numărul a tot scăzut. Am ajuns, în 2020, după 10 ani de la lansarea acestei acţiuni, să avem de premiat doar 3 cupluri. Am început să-i premiem şi pe locuitorii care au depăşit 90 de ani. Anul acesta, am premiat 6-7 persoane şi sper ca, în viitor, să avem şi mai mulţi. Una peste alta, populaţia este în scădere. Mulţi mai şi pleacă la muncă în străinătate, unde job-urile sunt mai bune”, a mărturisit primarul Ion Nicolae, gândindu-se că şi Guvernul ar trebui să gândească un set de măsuri pentru ca prăbuşirea demografică din ţară să înceteze. La Cîineni, în mai puţin de un deceniu, populaţia a scăzut de la aproximativ 3.200 de persoane la 2.530. Multe sunt plecate – cum spuneam – peste hotare, dar sunt şi multe decese.

Articole Similare

Back to top button