Potrivit primarului Constantin Bărzăgeanu, agentul-şef principal Ovidiu Damian a redus infracţionalitatea la Mihăeşti

ovidiu damian agent sef mihaestiPrimarul Constantin Bărzăgeanu a declarat că, în cei patru ani de când a fost repartizat la Mihăeşti, agentul-şef principal Ovidiu Damian a reuşit să diminueze considerabil rata infracţionalităţii. Potrivit alesului PDL, cadrul MAI a reuşit să se impună rapid în rândul cetăţenilor, prin seriozitate şi corectitudine.

„De când a venit domnul Damian, lucrurile s-au pus la punct în Mihăeşti. Nu mai sunt atâtea furturi de păsări, animale, lemne, iar numărul accidentelor de circulaţie a scăzut semnificativ. E o mână forte în localitate, iar asta ne dă siguranţă. Oamenii îl apreciază foarte mult, tocmai pentru că este corect şi aplică legea. Nu-i iartă niciodată pe cei care fură, iar asta le dă de gândit de două ori înainte să comită vreo infracţiune”, l-a lăudat primarul Bărzăgeanu pe agentul-şef principal din Mihăeşti, Ovidiu Damian. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button