Potrivit calendarului FRF, CSM va mai juca, anul acesta, încă cinci meciuri din retur

Anul acesta, FRF a stabilit ca, după sfârşitul turului, în cazul în care terenurile din ţară vor mai fi practicabile, să se mai dispute încă cinci etape din retur, astfel încât primăvara lui 2015 să nu fie prea aglomerată. Asta în contextul în care atunci vor avea loc şi cele 10 meciuri din play-off. Astfel, „municipalii” vor mai întâlni în acest an, în retur, pe Şoimii Pâncota (pe teren propriu), CS Mioveni şi Poli Timişoara (ambele, în deplasare), pe Metalul Reşiţa – pe teren propriu şi pe FC Bihor – în deplasare, pe 6 decembrie. În mod normal, lupta pentru promovare este departe de a se fi încheiat pentru noi, chiar dacă suntem la 11 puncte distanţă de primul loc şi la 9 de locul 2. Totul se va decide în play-off, unde este foarte important să nu intri cu un handicap prea mare. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button