Posada Perişani a picat cu un adversar accesibil în turul 3 din Cupa României

Telespan Dumitru• echipa antrenată de Dumitru Teleşpan va juca în deplasare, miercurea viitoare, la Internaţional Băleşti (Gj), care a terminat pe locul 2 campionatul trecut de Liga a IV-a

FRF a tras la sorţi meciurile din cadrul turului III al Cupei României. În această fază competiţională, Posada Perişani va juca în deplasare, la Internaţional Băleşti, din judeţul Gorj, echipă care a terminat pe locul 2 în sezonul trecut. „Nu ştim, deocamdată, prea multe despre următorul nostru adversar. Ne dorim să ne calificăm în faza următoare a competiţiei. Sunt încrezător că ne vom îndeplini aceste obiectiv. Din ceea ce am înţeles, gorjenii au un teren mic, denivelat, iar asta ne dezavantajează puţin”, a spus Dumitru Teleşpan. În prima etapă din Liga a IV-a Gorj, Internaţional Băleşti a înregistrat cel mai bun scor, 11-0, cu Ştiinţa Hurezani. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button