Portocala mecanică, celeştii, furia roşie şi panzerele teutone – careul de aşi ai Cupei Mondiale
Acestea sunt denumirile fotbalistice ale selecţionatelor care în această săptămână vor da răspunsul la întrebarea arzătoare a momentului: cine va fi noua campioană mondială? După o ieşire din grupe deloc glorioasă, Europa şi-a tras partea leului în sferturile de finală ale competiţiei supreme din Africa de sud şi a adus (din nou) trei reprezentative în semifinalele competiţiei, pe cele mai bune ale „bătrânului continent” în acest moment: Olanda, Spania şi Germania. A rămas să spele onoarea trufaşului continent sud-american nu Brazilia, nu Argentina care au plătit tribut prea marii încrederi în sine, ci Uruguay care deşi a ajuns pe ultima sută de metrii la acest turneu final, aidoma Danemarcei la C.E. 1992, încearcă să dea marea lovitură: un nou titlu mondial, al treilea, după cele cucerite cu mult timp în urmă în 1930 şi 1950. Îi va fi foarte greu selecţionatei „celeste” pentru că în semifinale va da peste „portocala mecanică” plină de încredere după eliminarea Braziliei şi setată să câştige titlul pentru prima dată în istorie după celebrele finale ratate din 1974 şi 1978. Mareea portocalie a suporterilor batavi s-a revărsat pe străzile Amsterdam-ului, Rotterdam-ului dar şi ale Porth Elizabeth-ului şi peste un milion de oameni şi-au cântat bucuria şi speranţa după superba victorie împotriva Braziliei. O Brazilie fricoasă, săracă în spectacol fotbalistic, creată după chipul şi asemănarea antrenorului Dunga, fost căpitan al naţionalei Braziliei campioană mondială în 1994, închizătorul-distrugător despre care se spune în Brazilia că nu a driblat pe nimeni niciodată (tocmai omologul său pe post peste ani, Felipe Melo l-a trădat).
În cealaltă semifinală se întâlnesc, de data aceasta în penultimul act, finalistele de acum doi ani ale C.E. Atunci „furia roşie” spaniolă a învins cu 1-0 „panzerele germane” şi a devenit campioană europeană, acum „Mannschaftul” german este extrem de puternic şi motivat după trei meciuri în care a înscris patru goluri pe meci: 4-0 cu Australia în grupe, 4-1 cu Anglia în optimi şi senzaţionalul 4-0 cu Argentina lui Maradona (obosită şi fără idei) în sferturi. Dar „tica-taca-ul” spaniol s-a pornit, e drept mai greu de data aceasta şi va fi greu de contracarat în cele doua meciuri care i-au rămas Spaniei: semifinala şi finala (mare sau mică).
Nu putem încheia fără să ne reamintim frumuseţea şi tragismul sfertului de finală Uruguay – Ghana, poate cel mai frumos meci al mondialului african, în care ultima reprezentantă a Africii a murit frumos pe altarul fotbalului spectacol susţinută de un întreg continent african avid de glorie fotbalistică.
Dan Săraru
