Portarul Daniel Popescu s-a alăturat „samurailor”
* Mădălin Dobre l-a legitimat săptămâna trecută
* în probe la CS Şirineasa se mai află un jucător din Slatina şi altul din Craiova
Preşedintele clubului din Şirineasa, Mădălin Dobre, a legitimat, săptămâna trecută, un nou jucător. Este vorba despre craioveanul Daniel Popescu, cunoscut iubitorilor de fotbal din judeţul nostru de pe vremea când apăra poarta celor de la Flacăra Horezu. De la despărţirea de echipa din Treapt, portarul Daniel Popescu a jucat pentru o formaţie de Liga a IV-a din Craiova.
Acum era liber de contract şi aşa a putut fi înregimentat la CS Şirineasa. Despre noua achiziţie, antrenorul echipei vâlcene, Gabi Mangalagiu, a spus: „Daniel Popescu e un portar bun, care, chiar dacă în momentul acesta nu e titular, dă o presiune foarte bună pentru pregătirea celorlalţi doi portari foarte buni pe care-i avem”. De asemenea, la Şirineasa mai există câţiva jucători în probe. Încearcă să-l convingă pe Magalagiu că pot juca în Liga a III-a Alexandru Raţ, un mijlocaş de bandă, din Slatina (înrudit cu celebrul fotbalist Răzvan Raţ), dar şi Cosmin Badea, un atacant din Craiova. „E adevărat că am mai adus nişte jucători în probe, dar e foarte greu acum să încerc să-i urmăresc, pentru că timpul e foarte scurt. Numărul de antrenamente pe care le facem e mic pentru ceea ce vrem să facem aici. Oricum, dacă vom găsi un jucător bun, cu siguranţă vom încerca să-l aducem aici”, a spus antrenorul de la CS Şirineasa, despre tinerii jucători (sunt născuţi în anul 1997) aflaţi în probe. (S.S.)