Liga IV

Popeştenii se pot considera norocoşi că au plecat din Treat doar cu şase „boabe” în „căruţă”

Sima Catalin08 scFLACĂRA HOREZU – AS 2009 POPEŞTI 6-0

După înfrângerile categorice suferite în faţa echipelor CSM Drăgăşani (0-14) şi Hidroelectra (1-20), fotbaliştii de la AS 2009 Popeşti se pot considera norocoşi că au plecat din Treapt cu doar şase „boabe” în „căruţă”, adică tot atâtea câte a încasat şi Voinţa Orleşti, la mijlocul săptămânii trecute. Chiar dacă nu s-au forţat prea mult, jucătorii lui Vasile Ilinca puteau obţine o victorie mai concludentă dacă nu ar fi irosit cu nonşalanţă alte câteva ocazii pe care şi le-au creat.

Trupa lui Cătălin Sima, fără opt jucători de bază din tur

Cătălin Sima, antrenorul-jucător al echipei din Popeşti, crede că prestaţiile slabe din primele etape ale returului pot fi puse şi pe seama lotului de jucători, care a cunoscut schimbări radicale în iarnă. „Formula pe care am aliniat-o la Horezu este cu totul diferită faţă de cea din prima parte a campionatului. Nu mai puţin de patru jucători – mă refer la Dragoş Dumitrache (care s-a angajat în Jandarmerie şi s-a mutat la Deva), Ion Dima (plecat la Experti 2000 Popeşti), Florin Negrea (întors la AS Şirineasa), şi Radu Pripas (care s-a transferat chiar săptămâna trecută la AS Oteşani, acolo unde şi-a găsit şi un loc bun de muncă) – nu mai fac parte din lot”, ne-a anunţat Sima.
În plus, în meciul de la finele săptămânii trecute, AS 2009 Popeşti nu s-a putut baza nici pe serviciile jucătorilor Gheorghe Hîldan, Gheorghe Iacob şi Gheorghe Muja, reţinuţi la serviciu, dar nici pe tânărul Andrei Lungu, care are piciorul în ghips după meciul cu Lotru Brezoi. „În total, nu am putut conta pe opt jucători care au fost titulari în tur, iar asta şi-a pus amprenta asupra evoluţiilor echipei mele. În locul celor absenţi, sunt nevoit să apelez în continuare la jucători tineri, lipsiţi de experienţă”, a spus Cătălin Sima, iar apoi a adăugat: „Oricum, chiar şi în aceste condiţii, puteam să obţinem un punct mare în duelul cu Lotru Brezoi, pe care l-am pierdut la limită, după ce Puşcoci, arbitrul de centru al partidei, a dictat aiurea o lovitură de la 11 metri pentru adversari”.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button