Politica

PNL ia măsuri de menţinere a preţului energiei pentru protejarea populaţiei şi a economiei

Liberalii au promovat vineri încă un act normativ foarte important – o ordonanţă de guvern care va asigura mecanismele de achiziție pentru energia electrică, astfel încât, aşa cum au promis, populaţia şi economia să fie protejate, prin menținerea prețului. Este vorba despre 0,68 lei pentru consumatorii casnici care se încadrează până la 100 de kilowați şi 0,80 lei pentru cei care înegistrează consum între 100 şi 255 de kilowați. Pe acest subiect, deputatul Cristian Buican a transmis că PNL îşi respectă promisiunile şi faţă de IMM-uri, menţinând preţul de un leu în cazul acestora. „Prin modificările care se vor face în Parlament la ordonanța 119, vom asigura un preț pentru marii consumatori de 1,3 lei. De asemenea, consumatorii casnici care consumă peste 255 de kilowați vor beneficia de același preț al energiei, de 1,3 lei, cu specificația că, diferit față de prevederile anterioare, cei care consumă peste 255 de kilowați vor plăti primii 255 de kilowați la valoarea de 0,80 lei. Ca atare, în acest moment, prin această ordonanță, Guvernul condus de PNL va asigura cadrul mecanismului de achiziție a energiei pentru a putea încă o dată să ne protejăm populația și să asigurăm competitivitatea produselor românești”, a precizat deputatul Cristian Buican, preşedintele PNL Vâlcea.

Articole Similare

Back to top button