Politica

PNL, în dialog direct cu vâlcenii din Stănești, Lădești și Roești

Candidatul PNL la Camera Deputaților, profesorul Cristian Buican, s-a întâlnit miercuri,
25 noiembrie, cu cetățenii din comunele Stănești, Lădești și Roești.

La Stănești, locuitorii au semnalat faptul că extinderea rețelei de apă potabilă depinde de forarea unor noi puțuri de mare adâncime, așa că l-au întrebat pe candidat ce variante de finanțare vede pentru un astfel de proiect. De asemenea, l-au rugat să susțină toate demersurile administrației publice locale de a atrage fonduri pentru asfaltarea drumurilor, extinderea rețelelor cu utilități, introducerea gazelor etc.. În celelalte comune, oamenii i-au transmis lui Cristian Buican temerile pe care le au, de când cu pandemia, în ceea ce privește veniturile pentru un trai decent. Din punctul lor de vedere, viitorul Parlament trebuie să acorde o atenție sporită tuturor aspectelor care vizează îmbunătățirea vieții românilor. Ca și educația copiilor, sănătatea îi preocupă în mod special. De aceea, cer investiţii masive și eficiente în acest domeniu. Profesorul Cristian Buican, candidatul PNL la Camera Deputaților, a arătat că, atât la nivel central, cât și la nivel județean, reprezentanții PNL – guvernanți, primari, consilieri județeni și locali – tratează cu maximă seriozitate toate aceste aspecte și vor continua să se implice în rezolvarea lor. Măsurile de prevenție luate, resursele care au început să fie alocate spitalelor și susținerii activității economice sunt dovezi convingătoare în acest sens. În ceea ce-l privește, candidatul PNL s-a angajat ca, așa cum a făcut și până acum în activitatea sa parlamentară, să acorde o atenție deosebită satisfacerii nevoilor cetățenilor – de a fi protejați de boală și de a fi tratați la cele mai înalte standarde medicale.
(Realizat de Vilspopress SRL / Comandat de Partidul Naţional Liberal / Cod AEP 11200025)

Articole Similare

Back to top button