Plecarea lui „Giovani” este bună pentru Curelaru şi PSD
– iar deputatul Costi Rădulescu a crescut foarte mult în ochii primarilor
Supărat că nu a reuşit nici de această dată să-l scoată din joc pe primarul Ion Curelaru şi să pună un candidat care să-i execute ordinele, Marin Victor, fostul preşedinte al PSD Bălceşti, s-a dat singur afară din partid şi a început negocierile cu PER, această ultimă informaţie fiindu-ne confirmată de preşedintele organizaţiei ecologiste Eusebiu Veţeleanu. Marţi, liderul ecologist ne-a spus că are programate discuţii cu „Giovani”, dar rămâne de văzut dacă îl va primi. Între timp, o parte a presei, care cunoaşte mai puţin situaţia de la Bălceşti, a început dintr-o dată să-şi facă griji pentru Ion Curelaru şi PSD, pe motiv că şi-ar fi pierdut – vezi Doamne! – sponsorul de nădejde.
În realitate, lucrurile stau altfel, „Giovani” neavând mână de dat, ci de luat. Plecarea acestuia din PSD este un lucru bun pentru social-democraţi, el având o imagine şifonată în Bălceşti, din cauza afacerilor cu statul şi a altor apucături, care nu fac cinste unui consilier judeţean. Pe de altă parte, faptul că deputatul Costi Rădulescu l-a apărat pe un primar PSD în faţa unui baron local şi a respectat statutul partidului a creat un curent pozitiv printre aleşii locali social-democraţi, care în sudul judeţului au devenit mai uniţi ca niciodată şi au început să se mobilizeze mult mai bine decât în trecut pentru alegerile locale.