Diverse

“Planetariu Mobil” eveniment unic pe scena Teatrului Anton Pann

Eveniment unic! Primul planetariu mobil din România va veni la Teatrul Anton Pann. Timp de 4 zile,  în perioada 30 ianuarie şi 3 februarie 2017, între orele 09:00 — 18:00, cei mici şi nu numai vor avea ocazia să descopere Sistemul Solar şi constelaţiile  cu ajutorul unor proiecţii digitale de înaltă rezoluţie  în cadrul unei serii de proiecţii spectaculoase, însoţite de prezentări interactive, care vor avea loc într-un dome mobil cu diametrul de 8 metri şi înălţimea de 5 metri. Planetariului, în interiorul căruia se vor desfăşura spectacolele, are o capacitate de primire pentru 75 de adulţi sau 90 de copii. Totodată, copiii vor avea ocazia să înveţe despre unele dintre cele mai cunoscute constelaţii din tradiţia românească, precum: Scaunul lui Dumnezeu, Carul Mare, Carul Mic, Ciobanul cu oile, Cloşca cu pui ş.a. În plus, Planetariul poate realiza simulări ale procesului de trecere de la zi la noapte.
“În România există planetarii în foarte puţine oraşe şi, de cele mai multe ori, prezentările care se fac acolo sunt statice, iar vizitatorii asistă pasiv la un discurs înregistrat în prealabil. La Râmnicu Vâlcea, la Teatrul Anton Pann totul se va petrece în prezenţa unui povestitor care va aduce bolta cerească mai aproape de vizitatori prin poveşti şi informaţii interesante. El va răspunde oricăror curiozităţi ale copiilor şi va interacţiona permanent cu aceştia. Credem că planetariul nostru mobil e cu atât mai binevenit pentru copiii din Râmnicu Vâlcea, cu cât în oraş nu există o astfel de locaţie”, a spus Adrian Filpişan, organizatorul acestui eveniment unic prin caracterul său educaţional şi interactiv.
Spectacolele se vor desfăşura din oră în oră, cu începere la orele fixe. Durata unei proiecţii este de aproximativ 50 de minute, iar preţul unui bilet de 11 RON. Vârsta minimă recomandată celor mici este de 4 ani, în interiorul dome-ului ei trebuie să fie însoţiţi de către un adult. Pentru a evita aglomeraţia ar fi bine să sunaţi din timp pentru a vă rezerva locurile în perioada 30 ianuarie – 3 februarie 2017, orele 09:00 — 18:00, timpul de desfăşurare al acestui proiect.
Nu rataţi acest eveniment care se desfăşoară la Teatrul Anton Pann, este o ocazie unică atât pentru noi ca părinţi-bunici, cât şi pentru copiii nostri. Ne vom însuşi informaţii despre cea mai veche ştiinţă din lume, astronomia.  Suntem convinşi că amintirea acelor clipe ne va însoţi pe tot parcursul vieţii.
(D.Ş.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button