Administratie

Pirneci are 7 obiective incluse în Lista sinteză de la CNI şi speră să înceapă cât mai rapid

Comuna Dănicei este una dintre localităţile cu cele mai multe documentaţii depuse la Compania Naţională de Investiţii. Asta şi datorită faptului că, de când ocupă această funcţie, primarul Dumitru Pirneci a luat în serios recomandările transmise de la Bucureşti aleşilor locali – de a elabora cât mai multe proiecte.

Astfel, doar la CNI, reprezentantul comunităţii de la Dănicei are depuse aproape zece documentaţii. Din păcate însă, aşa cum se întâmplă şi în cazul altor programe gestionate de autorităţile centrale, multe dintre solicitări stau în aşteptare cu anii. Este şi cazul proiectului privind construirea unei noi primării, o lucrare care ar eficientiza foarte mult activitatea administraţiei publice locale, în folosul oamenilor. Studiul de fezabilitate a fost avizat în urmă cu câteva săptămâni… după 4 ani de aşteptare. În aşteptare a stat şi stă şi „Modernizarea drumurilor locale”. Obiectivul a fost inclus în Lista sinteză în 2020 şi urma să fie scos la licitaţie, numai că acest lucru nu s-a întâmplat nici până astăzi. Văzând cum stau lucrurile, Dumitru Pirneci a luat decizia inspirată de a încerca să obţină banii necesari şi prin P.N.I. „Anghel Saligny”, iar în iulie a.c. i s-a aprobat o finanţare de peste 2 milioane de euro. Dar revenind la CNI şi la proiectele aflate în stand by, un alt exemplu ar fi şi refacerea şi consolidarea căilor de acces şi a podeţelor afectate de calamităţi. Discutăm, de asemenea, de câteva lucrări în primă urgenţă, precum refacerea platformei DJ 678 E limită judeţul Argeş – Lăunele de Jos – Cireşu – limită judeţul Olt (kilometrul 6 + 250) sau asfaltarea drumurilor de interes local. Ca şi celelalte, au fost incluse în Lista sinteză, dar nu s-a mai întâmplat nimic după aceea. Aceeaşi soartă a avut şi „Centrul medical de la Bădeni”. Primarul Pirneci speră totuşi ca, în următoarele luni, măcar jumătate dintre aceste proiecte să fie aprobate. În acelaşi timp, alesul local este hotărât ca, în cazul în care apar şi alte oportunităţi de finanţare, să le încerce pe toate.

Articole Similare

Back to top button