Pietrari, punctaj maxim și după derby-ul cu Mihăești! ”A fost o victorie norocoasă, dar și muncită”
Viitorul Pietrari demonstrează că începutul bun de campionat nu a fost doar un foc de paie. După victoriile cu Drăgoești și de la Bunești, formația coordonată de Dobrin Ionescu a obținut un rezultat pozitiv și în derby-ul cu Mihăești. 3-2 a fost scorul final, la Pietrari.
”A fost, clar, cel mai greu meci de până acum. Știam de anul trecut că Mihăești e o echipă bună, însă acum au un lot și mai puternic. Am văzut pe bancă jucători care nu au prins niciun minut și care la noi poate ar fi fost titulari. Strategia a fost de la început să stăm bine în teren, să le dăm mingea și să încercăm să-i surprindem pe contraatac. Am avut două ocazii mari de tot, prin Tudor Văcărescu, singur cu portarul și Dorin Rădoi. Portarul era bătut, dar nu știu cum Petre Băiașu a reușit să respingă. Apoi, Tudor Văcărescu a marcat de două ori. Săracul, trage de el de două etape, joacă deși are entorsă. A rezistat până în minutul 60. Chiar dacă am avut 2-0 la pauză, știam că e un scor periculos. Le-am atras atenția băieților că meciul nu e încheiat, că va fi în continuare foarte greu, că echipa oaspete are jucători cu experiență și calitate. Ei au avut posibilitatea să facă schimbări bune, noi am făcut două, chiar trei, forțat. Practic, am avut din start două absențe importante, Roșianu și Vladu și am pierdut pe parcurs alți trei jucători. Înseamnă aproape o jumătatea de echipă, în condițiile în care banca era subțire, nu aveam prea multe soluții. Și am fost egalați. Darius Băiașu, jucătorul de care mă temeam cel mai mult, a înscris de două ori. În situația dată, mă gândeam că era bun și un punct și să facem cumva să menținem egalul. Ultima schimbare s-a dovedit decisivă. Am făcut-o și la sugestia lui Elvis Apostolescu, pentru că eu nu-l cunoșteam pe băiat, pentru că nu a venit până acum. A intrat Marcel Dina și a marcat golul de 3-2. Au mai fost vreo 10 minute. Am rezistat, ne-am apărat bine. Și Maioru a avut câteva intervenții providențiale. Punctele sunt și ale lui. Recunosc că a fost o victorie norocoasă, obținută cu multă șansă, dar și muncită. Pentru spectatorii neutri, cred că a fost un meci foarte spectaculos, cu goluri și multe situații de a marca. Mai puțin pentru noi, antrenorii, pentru mine și Cătălin Flămânzeanu, care am suferit pe margine. Sper ca în meciurile viitoare să avem tot lotul la dispoziție”, au fost concluziile antrenorului de la Pietrari, Dobrin Ionescu, după succesul cu Corona.