Liga IVFotbal

Pierderi importante pentru Sparta! Un jucător, în spital, după un accident grav, altul a renunțat, temporar, la fotbal, pentru un alt job

Sparta Rm. Vâlcea a câștigat meciul de sâmbătă, cu Lotru Brezoi, din prima repriză. A fost 3-0 la pauză și 3-0 la final. Răducu Rădulescu, Darius Preda și Cătălin Dobre au marcat pentru lidera Ligii a IV-a.

”Puteam să mai înscriem în afara celor trei goluri. Am mai avut ocazii, dar am ratat. Și portarul celor de la Brezoi a avut câteva intervenții bune. Până la urmă, ne interesează mai puțin golaverajul, importantă e victoria, așa cum am spus mereu. Așteptăm acum cu încredere următoarea etapă. Jucăm la Alunu. Sunt alte condiții, gazdele joacă puțin mai tare, dar trebuie să ne adaptăm și să ne întoarcem și de acolo cu cele trei puncte, să ieșim bine și fără accidentări. Acum am avut câteva absențe. Mario Mutu are niște probleme de sănătate. Probabil nu ne vom mai putea baza pe el până la finalul sezonului. Important este să fie el bine. Îi dorim însănătoșire grabnică. A absentat și Sebi Preda. Nici el nu mai poate veni. Și-a găsit un alt job mai bine plătit, într-un alt domeniu și se mută din oraș. A spus că rămâne la Craiova”, a precizat Romeo Chelcea, președintele clubului Sparta Rm. Vâlcea. Așadar, două pierderi importante, dar lotul e destul de numeros și lidera poate face față meciurilor care au mai rămas și fără cei doi. În privința lui Mario Mutu, acesta și-ar fi rupt mâna și piciorul în urma unui accident cu trotineta. Încă se află sub supraveghere medicală. Multă sănătate!

Articole Similare

Back to top button