Liga II

Petrolul revine în Liga I! Ionuţ Stoica, aproape de o nouă promovare cu Hermannstadt

Marţi seară, într-o atmosfera de vis, precum la marile derby-uri din Liga I, pe superbul stadion de la poalele Feleacului a avut loc duelul de foc din eşalonul secund, dintre Universitatea Cluj şi FC Hermannstadt, formaţii aflate în lupta pentru promovarea directă în Liga I. Gazdele, echipă pregătită de Erik Lincar, sperau să câştige acest joc şi să facă un pas mare către îndeplinirea obiectivului. Sărbătoarea a fost stricată de sibieni, care au reuşit să se impună cu scorul de 2-1 pe Cluj Arena şi să rămână în grafic pentru unul din primele două locuri. În acest meci, pe teren a fost şi vâlceanul Ionuţ Stoica, unul dintre jucătorii cu cea mai mare vechime din lotul formaţiei din Sibiu. Stoica a fost integralist la Cluj. Din play-off a mai rămas de disputat o singură rundă. Petrolul a promovat matematic şi revine în Liga I după şase ani de absenţă. Hermannstadt e pe locul 2. Sâmbătă are meci la Mediaş cu CSA Steaua. Universitatea Cluj joacă în deplasare cu Concordia Chiajna. Primele două clasate din play-off promovează direct, echipele de pe locurile 3 şi 4 vor da baraj cu Chindia şi Dinamo.

În altă ordine de idei, la derby-ul din eşalonul secund, de pe Cluj Arena, pe teren a mai fost prezent un vâlcean, arbitrul asistent Marius Badea. A fost primul meci al anului în Liga a II-a. Marius are 11 meciuri la Liga I în 2022. Partida de la Cluj l-a avut la centru pe Sebastian Colţescu. La Ploieşti, pe Ilie Oană, acolo unde Petrolul a sărbătorit luni, 9 mai, revenirea pe prima scenă fotbalistică a ţării, după victoria cu Chiajna (2-0), din brigada de arbitri care a condus meciul a făcut parte şi Alin Olaru. ”Centralul” vâlcean aflat în lotul Ligii a II-a a îndeplinit rolul celui de-al patrulea oficial. La centru a fost Iulian Călin, din Argeş.

Articole Similare

Back to top button