Diverse

Petrecere la miezul nopţii în centrul oraşului. Miercuri, 9 septembrie, se va organiza o festivitate de premiere pentru campioane la Arenele Traian

Suporterii echipei de handbal vâlcene le-au aşteptat pe campioane în centrul Râmnicului. A fost o atmosferă de zile mari, la fel ca după un meci important câştigat de municipale în Polivalentă. Fanii au aprins fumigene, au curs „râuri” de şampanie, au cântat şi s-au bucurat alături de Florentin Pera, handbaliste şi întreg staff-ul. „We are the champions”, „A venit Cupa la Vâlcea”, „În Europa şi în toată ţara s-a auzit de Vâlcea campioana; Să se ştie în lung şi în lat că de la noi handbal aţi învăţat”, „”Ale, ale, Noapte Bună CSM”, Uite-le, uite-le, uite campioanele”, au răsunat la miez de noapte în apropiere de Ceas, locul de întâlnire al vâlcenilor pentru toate momentele importante. Preşedintele clubului SCM, Florin Verigeanu, „şi-a cerut scuze” vâlcenilor că i-a scos în stradă la miez de noapte, însă a promis să mai facă acest lucru şi cu alte ocazii. Şi primarul Râmnicului, Mircia Gutău, le-a întâmpinat pe campioane, le-a mulţumit pentru performanţa obţinută şi le-a dat asigurări că vor avea, în continuare, toate condiţiile pentru a aduce şi alte trofee la Vâlcea. De asemenea, Gutău a anunţat că miercuri, 9 septembrie, de la ora 20.00, va fi organizată o festivitate de premiere la Arenele Traian, iar toţi vâlcenii care nu au putut să le întâmpine pe handbaliste duminică noaptea, vor putea fi alături de ele la acest eveniment. (S.S.)

Articole Similare

Back to top button