FotbalEveniment

Petrecere de top în familia fotbalului vâlcean! Emil Popa a fost ginere

La Vâlcea, week-end-urile fotbalistice se îmbină perfect cu petrecerile. Ziua – fotbal, noaptea – distracţie. Sâmbătă a fost iar o zi specială. Sute de invitaţi, mulţi din lumea sportului-rege vâlcean, au luat parte la o mega-petrecere dată de jucătorul echipei Viitorul Şirineasa, Emil Popa, care a îmbrăcat costumul de ginere. S-a căsătorit religios cu aleasa inimii sale, Alexandra. După ceremonie, evenimentul festiv a avut loc la Paradis Royal (Grandoria). Atmosfera a fost fantastică, programul muzical fiind asigurat de formaţii şi interpreţi cunoscuţi pe plan naţional. Nunta încheie, practic, un an senzaţional pentru tânărul cuplu, care în vară a primit cel mai de preţ dar al vieţii. Emil şi Alexandra au devenit părinţi. Emil e tată de fată. La Şirineasa e sezonul tăticilor. După Emil Popa şi antrenorul Daniel Băcanu (care este tătic de băiat), se pregătesc să schimbe scutece şi Sorin Dumitrescu, dar şi golgheterul Adi Tilioiu, verişorul lui Emil. Duminică, 10 noiembrie, a fost zi de ”after party” pentru jucătorii de la Şirineasa. Oficialii echipei au solicitat o amânare a meciului cu CS Creţeni. Acesta se va juca, cel mai probabil, pe 15 decembrie. Casă de piatră, Emil şi Alexandra! Felicitări tinerilor tătici şi celor în devenire! Să vă bucuraţi de toate binecuvântările lui Dumnezeu din viaţa voastră!

Articole Similare

Back to top button