Diverse

Peste 300 de premii pregătite pentru Gala Sportului Vâlcean de vineri

După o consultare a oamenilor de sport din Vâlcea, primarul Mircia Gutău, directorul SCM Marius Ţuca şi Eusebiu Veţeleanu au stabilit toate detaliile galei de vineri, 27 decembrie. Cu această ocazie, vor fi oferite în jur de 350 de premii în bani, cupe, plachete, diplome şi nu va fi uitată nicio ramură sportivă care a adus rezultate deosebite de la competiţiile naţionale, europene sau mondiale.

Prima ediţie a Galei sportului vâlcean, organizată de Primăria Râmnicului şi Consiliul Judeţean, se va desfăşura la Restaurantul Crystal Palace Forest, de pe strada Ostroveni. Primirea celor aproximativ 400 de invitaţi va fi între orele 17:00 şi 18:00, imediat după aceea urmând să înceapă evenimentul propriu-zis. Costurile festivităţii nu depăşesc 70.000 de lei, dar va fi ceva wow. Ideea organizării galei a apărut după ce autorităţile din municipiu şi judeţ au aflat cu dezamăgire că actuala conducere a DJST şi-a pierdut „funcţiile” de comunicare şi nu mai este în stare să le arate sportivilor vâlceni, măcar printr-un astfel de eveniment, recunoaşterea comunităţii faţă de munca lor. Unul dintre premiile oferite vineri, la Gala Sportului Vâlcean, va fi pentru echipa de handbal a oraşului nostru – SCM Rm. Vâlcea. De asemenea, vicecampioanele mondiale Alicia Fernandez, Marta Lopez şi Mireya Gonzalez vor avea parte de o mare surpriză. Cu sprijinul domnului Petre Berbecaru, vor fi aduse şi evidenţiate şi fostele glorii de la Oltchim. De asemenea, după consultarea preşedintelui AJF Adi Comănescu şi a altor oameni implicaţi în fotbal, s-a făcut o listă cu echipe şi jucători sau jucătoare care, la fel, merită recompense şi aprecierea noastră, a tuturor. Sigur că, în cadrul GSV, vor fi premiaţi şi atleţi vâlceni de calibru, boxeri şi alţi sportivi care au făcut performanţă. (va urma)

Eduard Dulăcioiu

Articole Similare

Back to top button