Peste 300 de judokani au concurat la Cupa Râmnicului

viorel pana judoViorel Pană, preşedintele AJ Judo Vâlcea, a organizat, miercuri, în Sala Traian, a VIII-a ediţie a Cupei Râmnicului la judo. La această competiţie, organizată de AJJ, DSTJ Vâlcea, Primăria şi Consiliul Local Râmnicu Vâlcea a asistat şi fostul primar Mircia Gutău. Au participat peste 360 de sportivi legitimaţi la 22 de cluburi din ţară. De la CS Chimia Rm. Vâlcea, antrenorul Ion Luciu s-a înscris în competiţie 26 de copii. „Cupa Râmnicului la judo a fost dedicată copiilor U11, U12, U13 şi U 15. A avut un rol de pregătire, în vederea Campionatul Naţional care va avea loc în perioada următoare. Nivelul a fost foarte ridicat.

Aş dori să mulţumesc tuturor partenerilor mei în organizarea acestei competiţii. Mă refer aici, în primul rând, la Bogdan Marinescu, directorul DSTJ Vâlcea, inspectorul Ionuţ Dumbrăvescu şi la conducerea Primăriei Râmnicului”, a declarat Viorel Pană, preşedinte AJ Judo Vâlcea. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button