
În urmă cu câteva zile s-au desfășurat, la București, concursuri de promovare pentru Liga a II-a și Liga a III-a. Pentru Liga a II-a, de la Vâlcea nu a mers nimeni. Un singur arbitru asistent ar fi îndeplinit, probabil, condițiile pentru a participa. Pentru Liga a III-a au fost șase aspiranți din județul nostru. Comisia Centrală a Arbitrilor a pus la ”bătaie” doar patru locuri pentru arbitri (”centrali”) și șase pentru asistenți. Concurența a fost mai ceva decât admiterea la Facultatea de Medicină. Pe cele 4 locuri de la arbitri s-au ”bătut” 59 de concurenți, iar pentru cele șase de la asistenți s-au pregătit riguros nu mai puțin de 81 de ”tușieri”. Vâlcenii au reușit o performanță istorică. Au produs marea surpriză. De peste două decenii nu s-a mai înregistrat probabil un rezultat similar. Patru din cei șase au făcut pasul către cel de-al treilea eșalon!!!
Gemenii Denis și Darius Boldu au promovat la pachet, la centru, ocupând două dintre cele patru locuri disponibile. S-au clasat pe locurile 2 și 3 la nivel național și vor face parte din lotul Ligii a III-a. Înainte de arbitraj, ei au jucat fotbal. Au fost chiar în curtea unor cluburi de renume. Ultima dată au fost legitimați în județul Dolj, la Filiași și FC ”U” 1948 Craiova, echipa lui Mititelu. Au 22 de ani și tot timpul înainte să urce până la Liga I în arbitraj. La examenul teoretic, unul dintre ei a luat nota 10, iar celălaltă, 9,50. La fizic, cel cu 10 a avut 8,69, iar celălalt, 9,13. Ambii au acordat timp și studiilor. Încă se perfecționează în domeniul pe care l-au ales, în afara sportului, în cadrul unei unități de învățământ superior. Sunt studenți la Automatică (specializarea: calculatoare). Urmează facultatea în limba engleză.
La asistenți, pe primul loc în ierarhia pe țară, potrivit rezultatelor afișate de CCA, s-a clasat George Maria. A luat 10 la scris și 9,04 la fizic. A fost TOP! George Maria are 22 de ani, este student la Politehnică, la București și inginer în devenire. În plan familial se află într-o situație cel puțin interesantă. Nu este singurul arbitru. Sora sa a urmat prima cursurile de arbitraj. În ultimii ani a făcut o pauză de câteva luni doar pentru a-și împlini visul de a deveni mămică. Între timp, a adus pe lume un băiețel, iar acum împarte iar legea pe terenurile de fotbal din județ. Este vorba de Alexandra Maria. În scurt timp și partenerul acesteia va deveni arbitru. Fundașul echipei ACS Olanu, Robert Matei, s-a înscris la cursurile organizate de CJA, prin implicarea președintelui și vicepreședintelui, Cătălin Buși și Gheorghe Mosor, și va obține în scurt timp ecusonul de arbitru. Așadar, trei membri ai familiei au ales arbitrajul. La cursurile din această toamnă s-au înscris și alți tineri, unii de asemenea din familii cu tradiție în arbitraj. Vom reveni cu altă ocazie asupra subiectului.
Un al doilea asistent care a promovat după examenul de săptămâna trecută (cu 8,27 la fizic și 10, la scris!) este și cel mai tânăr. Are doar 18 ani, iar anul 2024 a fost de vis. A absolvit liceul, a luat bacalaureatul, a intrat la facultate, la Craiova, iar acum a făcut pasul către Liga a III-a. Este vorba despre Lucian Păunescu. El a avut exemple pe care să le urmeze și buni sfătuitori. Este fiul lui Florin Păunescu și nepotul regretatului Paulian Păunescu. Bunicul său a arbitrat în Liga a II-a, iar Florin, pe prima scenă fotbalistică a țării timp de vreo două decenii, până în urmă cu câteva luni. Urmând cursul firesc, Lucian poate bate performanța tatălui și bunicului. Mai sus de Liga I este FIFA.
Andrei Ilinca a jucat fotbal în ultimii ani pentru CS Gușoeni. A vrut să experimenteze și arbitrajul. Și-a dorit să depășească barierele și să reușească în cel mai scurt timp să treacă granițele județului, printr-o promovare în cel de-al treilea eșalon. A fost extrem de aproape. S-a clasat pe locul 7 (cu 8,70 la fizic și 9 la scris), după rezultatele preliminare afișate (CCA a dat termen până vineri, 11 octombrie, pentru eventuale contestații). Practic, au fost șase locuri, iar el s-a clasat imediat sub linie. Diferența a fost minimă față de cel aflat înaintea sa. Ceva în genul: 8,85 față de 8,86. Andrei, dacă nu intră acum, direct, având în vedere rezultatul deosebit, rămâne în programul Cavalerii Fluierului și în atenția CCA, în lotul arbitrilor de perspectivă care pot fi testați și promovați, dacă au rezultate bune și în afara concursului propriu-zis. Acest program include mai multe testări, dar și delegări la meciuri pentru evaluarea competențelor. Și Cristian Stătescu a obținut rezultate bune la examen și va continua în programul Cavalerii Fluierului.
Felicitări, băieți! Sunteți cei mai tari!